Donald Trump ar putea aduce la Washington experţi din sectorul privat. De aceea, staff-ul republicanului îl ia în considerare pe Forrest Lucas, cofondatorul în vârstă de 74 de al companiei petroliere Lucas Oil, pentru funcţia de secretar de Interne şi pe bancherul Steven Mnuchin, veteran la Goldman Sachs, pentru funcţia de secretar al Trezoreriei, scrie Politico.

Este de aşteptat şi ca cei care au fost alături de Trump în timpul furtunoasei campanii prezidenţiale - printre care politicianul şi omul de afaceri Newt Gingrich, fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani şi guvernatorul statului american New Jersey Chris Christie - să fie recompensaţi cu funcţii de top.

Din cauza campaniei ostile, arată jurnaliştii americani, republicanului îi este dificil să atragă pe lângă el adevărate talente, cu atât mai mult cu cât numeroşi politicieni şi personalităţi l-au ironizat public pe Trump în ultimul an.

Iar consilierii preşedintelui ales - susţine o sursa - sunt îngrijoraţi şi pentru faptul că nu vor găsi femei cunoscute şi competente care să accepte să facă parte din cabinetul său, din cauza comentariilor jignitoare făcute de omul de afaceri.

Deşi echipa republicanului nu a vorbit prea mult despre cine ce funcţie ar putea ocupa, Politico a întocmit o lista cu persoanele care ar putea forma Cabinetul Trump, pe baza discuţiilor cu experţi, analişti politici, academicieni şi persoane din cercul de apropiaţi ai miliardarului.

Secretar de stat

Candidat pentru aceasta funcţie ar fi Newt Gingrich, fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA şi susţinător fervent al lui Donald Trump.

Pentru funcţia de secretar de stat mai este vehiculat şi numele lui Bob Corker, actual preşedinte al Comisiei de afaceri externe din Senat. Senator de Tennessee, Corker a spus că ia în considerare „foarte serios" să devină secretar de stat al Americii. Trump a mai pus ochii şi pe fostul ambasador american la ONU John Bolton.

Secretar pentru Trezorerie

Însuşi Trump a spus că ar vrea să-i ofere această funcţie celui care se ocupa de finanţele sale, Steven Mnuchin, care, în prezent, este preşedinte al firmei private de investiţii Dune Capital Management.

Secretar al Apărării

Printre republicanii care ar putea ocupa această funcţie în Cabinetul Trump se numără Jeff Sessions - un consilier apropiat al preşedintelui-ales, Stephen Hadley - fost consilier pe securitate naţionala şi fostul senator Jim Talent.

Procuror General

Persoane apropiate de Trump susţin că fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani, unul dintre cei mai aprigi susţinători ai republicanului, este primul pe lista de candidaţi pentru funcţia de Procuror General al Statelor Unite.

Şi guvernatorul statului New Jersey Chris Christie, un alt apărător vocal al lui Trump, este luat în calcul, deşi orice rol ar avea acesta în cabinet ar putea fi ameninţat de scandalul "Bridgegate".

Secretar pentru Interne

Forrest Lucas, cofondatorul Lucas Oil, este cel mai important candidat pentru funcţia de secretar de Interne. Echipa lui Trump îl ocheşte şi pe capitalistul Robert Grady, dar şi fiul republicanului, Donald Trump Jr., ar fi interesat de job.

Secretar pentru Agricultură

Trump are de unde să aleagă când este vorba de acest domeniu, ţinând cont că are zeci de specialişti printre consilierii săi pe agricultură.

Cel mai controversat nume de pe lista scurtă este cel al lui Sid Miller, în prezent secretar al Agriculturii în Texas, care a provocat consternare în urmă cu doar câteva zile, când Hillary Clinton a fost jignită pe contul său de Twitter. Miller a spus că a fost vorba despre o greşeala a unui membru al staff-ului şi a cerut scuze.

Secretar pentru Comerţ

Este de aşteptat ca Donald Trump să caute pe cineva pentru această funcţie în mediul de afaceri. Aici, s-ar putea potrivi miliardarul Wilbur Ross, consilier economic al lui Donald Trump. O altă posibilitate ar fi Dan DiMicco, fost CEO al producătorului de otel Nucor Corp, actual consilier comercial al lui Trump.

Secretar al Muncii

Se pare că echipa lui Trump a căutat un CEO sau un director executiv pentru a conduce Departamentul Muncii, iar unul dintre numele vehiculate este cel al Victoriei Lipnic, comisar pentru Egalitate în Ocuparea Forţei de Munca din 2010.

Secretar pentru Sănătate

Printre numele vehiculate pentru această funcţie se numără guvernatorul Floridei Rick Scott, Newt Gingrich şi Ben Carson, fost candidat republican la alegerile prezidenţiale.

Secretar pentru Energie

CEO-ul companiei Continental Resources, Harold Hamm, este considerat de multă vreme cel mai puţin candidat pentru şefia Departamentului de Energie. Hamm, un miliardar din Oklahoma care este prieten cu Trump de mulţi ani, a fost cel care a ghidat politica pe energie a republicanului în timpul campaniei prezidenţiale.

Secretar pentru Educaţie

Trump a arătat clar că Departamentul Educaţiei va avea un rol redus în administraţia sa, dacă măcar va exista. Totuşi, cel care ar putea conduce acest portofoliu este neurochirurgul Ben Carson, care, la alegerile primare, a candidat împotriva lui Trump, însă ulterior l-a sprijinit.

Secretar pentru Securitate Interna

O persoană apropiată lui Trump a dezvăluit ca David Clarfe, şeriful din Milwaukee County, Wisconsin, este un posibil candidat pentru Departamentul de Securitate Internă.

Secretar pentru Protecţia Mediului

Principalul candidat ar putea fi Myron Ebell, care conduce grupul de lucru pe Protecţia Mediului în echipa lui Trump. Însă opiniile lui Ebell cu privire la încălzirea globală sunt controversate, fiind de-a lungul timpului criticat de activiştii pentru protecţia mediului.

Secretar pentru Problemele Veteranilor

Numele pomenit cel mai des când este vorba de această funcţie este Jeff Miller, preşedinte al Comisiei pentru Problemele Veteranilor din Camera Reprezentanţilor.