Vizita lui Najib Razak intervine la două săptămâni după vizita în China a preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte, care a determinat o încălzire spectaculoasă a relaţiilor cu Beijingul, după ani de tensiuni.

Malaezia şi China vor finaliza „primul acord important de apărare” între cele două ţări, a anunţat premierul malaiezian pentru agenţia oficială Xinhua. El a declarat săptămâna trecută că ţara sa şi China sunt „hotărâte să ajungă la noi culmi şi să se angajeze în noi domenii de cooperare”.

În octombrie, Duterte a anunţat „separarea” de aliatul său american, o declaraţie care subliniază atracţia tot mai mare exercitată de forţa economică şi diplomatică a Chinei, în detrimentul Washingtonului.

Najib Razak, sosit în China luni, a fost invitat marţi seara la un dineu de stat, fiind urmat de o întrevedere cu premierul chinez Li Keqiang.

Sosirea la putere, în 2009, a premierului Malaeziei a coincis cu o încălzire a relaţiilor cu Washingtonul. Însă, ulterior, el s-a orientat treptat spre China, cel mai important partener comercial al ţării.