Park Geun-Hye a fost pusă în dificultate în special în urma dezvăluirilor că ea se lăsase consiliată în probleme ale statului de Choi Soon-Sil, o prietenă veche de 40 de ani, care nu ocupă nicio poziţie oficială în administraţie şi nici nu are vreo abilitate în materie de securitate.

Or, dna Choi este vizată de o anchetă pentru trafic de influenţă şi corupţie, fiind suspectată că ar fi profitat de relaţiile sale cu preşedinta pentru a extorca bani de la principalele companii din ţară, precum Samsung, pe care le-ar fi determinat să-i livreze importante sume în fonduri create de ea.

Ea a revenit duminică în Coreea de Sud după ce fugise în Germania şi a fost interogată luni, mai multe ore, de Parchetul sud-coreean.

„Există un risc ca dna Choi să încerce să distrugă probe pentru că ea respinge acuzaţiile", a declarat un responsabil al parchetului pentru agenţia Yonhap, justificând astfel măsura de arestare pentru 48 de ore. „Ea a fugit deja în trecut şi nu are o adresă permanentă în această ţară, ceea ce face ca ea să prezinte un risc de a fugi din nou", a continuat el. „În plus, ea este într-o stare psihică extrem de instabilă şi orice eveniment neprevăzut se poate întâmpla dacă este eliberată," a mai spus acesta.

Nicio zi nu s-a scurs săptămâna trecută fără ca presa sud-coreeană să nu abunde în dezvăluiri despre această femeie de 60 de ani şi despre relaţia sa cu şefa statului. Presa i-a făcut portretul unui "Rasputin" feminin, care mergea până la a corecta discursurile prezidenţiale şi a-i da sfaturi preşedintei asupra numirilor în funcţii.

Faptul că ea ar fi avut acces de asemenea la documente confidenţiale s-a răsfrânt asupra preşedintei, ale cărei scuze publice — vineri — nu i-au împiedicat cota de popularitate să scadă.

Dna Choi este fiica unei misterioase personalităţi religioase, Choi-Tae-Min, şef autoproclamat al unui cult religios, Biserica vieţii eterne. Choi-Tae—Min devenise mentorul lui Park Geun-Hye după asasinarea în 1974 a mamei acesteia.

Potrivit presei sud-coreene, Choi Soon-Sil ar fi moştenit de la tatăl său, decedat în 1994, o influenţă nepotrivită şi nesănătoasă asupra preşedintei sud-coreene. Fostul soţ al lui Choi Soon-Sil a fost unul dintre principalii adjuncţi ai dnei Park până la alegerea sa în 2012.

Potrivit ediţiei de marţi a ziarului Hankyorech, dna Choi era o obişnuită a palatului prezidenţial după învestitura dna Park în februarie 2013. Dar preşedinţia a dezminţit vehement această afirmaţie. Şefa statului a confirmat doar că i-ar fi cerut unele sfaturi dnei Choi asupra unor discursuri.

Şefa statului, chemată să demisioneze de către participanţii la mai multe manifestaţii în ţară, şi-a demis duminică câţiva consilieri suspectaţi că ar avea legături cu femeia aflată în centrul scandalului.

Pentru a potoli scandalul, ea şi-a exprimat intenţia de a numi un guvern de uniune naţională. Constituţia sud-coreeană nu autorizează urmăriri judiciare împotriva unui preşedinte în exerciţiu.