În favoarea proiectului de rezoluţie al Rusiei au fost doar patru voturi; nouă membri ai Consiliului de Securitate au fost împotrivă, iar două state s-au abţinut, aşa că nu a fost necesar un veto, explică Reuters. Dreptul de veto este rezervat celor cinci ţări membre permanente ale Consiliului — SUA, Franţa, Regatul Unit, Rusia şi China.

Versiunea franceză făcea apel la un armistiţiu imediat în Siria şi la încetarea loviturilor aeriene şi a zborurilor militare la Alep. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, avertizase încă de vineri că "nu vede cum" ar putea lăsa să treacă rezoluţia propusă de Franţa. Versiunea rusă cerea încetarea imediată a ostilităţilor, în special la Alep, şi solicita tuturor părţilor să permită accesul ajutoarelor umanitare, dar nu menţiona explicit operaţiunile aeriene.

Ambasadorul britanic la Naţiunile Unite, Matthew Rycroft, a respins încă de vineri propunerea Moscovei, afirmând că intenţia demersului este "de a deturna în mod cinic atenţia de la necesitatea încetării bombardamentelor asupra Alepului".