Constituţia Ungariei trebuie modificată pentru a declara că nimeni nu le poate impune cu forţa ungurilor nici un fel de cote obligatorii de relocare, a declarat Orban presei după convorbirile cu premierul slovac, Robert Fico, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene.

Orban a precizat că l-a asigurat pe premierul slovac că amendarea Constituţiei Ungariei va avea loc în conformitate cu sistemul juridic al Uniunii Europene.

Un sistem obligatoriu de cote de reinstalare fără o limită superioară ar putea ''ruina tot ceea ce noi am realizat şi ar putea distruge tot ceea ce noi am lucrat'', a mai spus Orban.