„ONU va continua să facă presiuni în mod activ în favoarea unei soluţii politice la conflictul sirian, în pofida rezultatelor extrem de dezamăgitoare ale negocierilor lungi şi intense între doi actori internaţionali foarte importanţi", a anunţat într-un comunicat biroul de presă al lui Staffan de Mistura.

Statele Unite au anunţat luni suspendarea discuţiilor cu Rusia pe tema încetării focului în Siria, după ce, în urma unui raid aerian, cel mai mare spital din regiunea ocupată de rebeli a oraşului Alep a fost distrus în totalitate.