Se estimează că aproximativ 40.000 de persoane au fost evacuate din casele lor care au suferit pagube, sau din motive de precauţie şi transferate în tabere, în stabilimente hoteliere de pe coasta Adriaticii sau în alte locaţii. La primele ore ale zilei au fost reluate operaţiunile pentru a facilita viabilitatea regiunii afectate de seism şi pentru a oferi ajutor miilor de persoane care au rămas fără acoperiş.

Seismul de duminică a avut o magnitudine de 6,5 şi a fost resimţit inclusiv la Roma, unde pereţii clădirilor s-au zguduit timp de mai multe secunde. Noul seism al cărui epicentru a fost situat în centrul Italiei, la şase kilometri nord de Norcia, (Perugia), s-a produs la câteva zile după alte două cutremure cu magnitudinea de 5,6 şi 6,1 înregistrate în centrul Italiei. Agenţia de protecţie civilă din Italia a anunţat că nu există decese: 20 de persoane au fost rănite, dintre care unele destul de grav, dar fără ca viaţa să le fie pusă în pericol.

La Roma se prevede luni organizarea unei reuniuni extraordinare de urgenţă pentru a stabili măsurile menite să facă faţă consecinţelor cutremurului şi a verifica starea clădirilor după ce s-a decis ca şcolile să rămână închise în cursul zilei.

Unele monumente ale capitalei au fost afectate de cutremurul de duminică, precum Bazilica San Pietro care a fost închisă după apariţia unor fisuri şi a unor desprinderi, sau Biserica Sant'Ivo alla Sapienza, închisă de asemenea după prezenţa unor fisuri.