Un total de 767 milioane de persoane trăiau încă cu mai puţin de 1,90 dolar pe zi în 2013, dintre care aproape jumătate în Africa Subsahariană, potrivit datelor celor mai recente dezvăluite în acest document.

Pe un an, această cifră indică un recul de 12 % al sărăciei extreme în lume, de care au profitat peste o sută de milioane de persoane, în pofida încetinirii creşterii economice, îşi exprimă satisfacţia banca.

„Sărăcia extremă continuă să dispară în lume, în pofida unei economii mondiale letargice”, indică raportul său publicat înaintea adunării anuale FMI-BM la Washington.

Declinul este şi mai marcat pe termen lung. Numărul populaţiilor celor mai defavorizate s-a redus cu mai mult de jumătate în raport cu cele aproape două miliarde de persoane înregistrate în 1990.

„Numărul persoanelor private de un venit decent rămâne totuşi mult prea important”, estimează preşedintele BM, Jim Yong Kim, citat în document.

Banca Mondială se ambiţionează să eradicheze sărăcia extremă până în 2030, dar avertizează că acest obiectiv nu va fi atins fără să fie atacate inegalităţile economice.

„Mesajul este clar: nu vom reuşi să facem astfel încât de creştere să profite cei mai săraci, Şi, pentru aceasta, trebuie absolut ca ea să fie legată de inegalităţile puternice, mai ales în ţările care concentrează un număr mare de săraci”, a detaliat Kim.

Între 2008 şi 2013, averile a 60 % cei mai bogaţi oameni din lume au crescut mai repede decât cele ale celor 40 % cei mai săraci din aproape jumătate din cele 84 de ţări acoperite de raport.

Cu scopul de a reduce aceste inegalităţi, BM invită în special ţările cele mai afectate să investească în copilărie, să garanteze o acoperire medicală universală şi să aplice plăţi în bani lichizi persoanelor mai defavorizate.

„Unele dintre aceste măsuri pot avea un impact rapid asupra inegalităţilor în venituri. Altele îşi vor arăta roadele mai gradual. Niciuna nu este o reţetă miracol”, a amintit Kim.