Sub titlul „Dokumentation Führerbunker", o expoziţie care parcurge perioada celui de-al Doilea Război Mondial în Germania, construcţia buncărului liderului nazist şi sfârşitul celui de-al Treilea Reich, a fost prezentată joi presei.

Expoziţia prezintă fotografii autentice din această epocă şi este completată cu imagini ale filmului german „Untergang" ("Căderea"), care prezintă ultimele zile lui Hitler în refugiul său.

Pe lângă reconstituirea biroului original al lui Hitler, unde se pot vedea ziare originale din acea epocă, un tub de oxigen şi un portret al regelui Wilhelm al II-lea, este prezentă şi o machetă reprezentând structura originală a adevăratului buncăr al lui Hitler. Acesta rămâne în continuare un mister, având în vedere că a fost îngropat sub dărâmături, după ce ruşii au demolat clădirile din această zonă în al doilea Război Mondial. 

Buncărul, construit între 1943 şi 1944 în apropiere de emblematica Poartă Brandenburg, avea o suprafaţă de 2.700 metri pătraţi şi aproape 30 de încăperi.

Poziţia sa era strategică, fiind înconjurat de majoritatea clădirilor guvernului din acea vreme pe sub care existau numeroase pasaje subterane legate între ele şi alte buncăre mai mici. Este greu de ştiut localizarea exactă a buncărului, existând doar o semnalizare într-un complex de clădiri indicând cu aproximaţie locul.