James Otis preconiza să ofere o conferinţă de presă joi şi apoi să se predea, dar nu a mai apucat deoarece a fost arestat de poliţie. Otis a mărturisit unei agenţii de informaţii locale că a lovit de mai multe ori cu ciocanul şi târnăcopul steaua lui Trump de pe Bulevardul Celebrităţilor, un loc foarte vizitat de turişti la Hollywood.

El a vrut iniţial să smulgă steaua din pavaj şi să o scoată la vânzare la licitaţie în beneficiul femeilor care pretind că au fost agresate sexual de magnatul imobiliar, care respinge acuzaţiile. Nu a reuşit să ridice dala de ciment din trotuar, dar a distrus cu ciocanul literele aurii cu care erau scrise numele lui Trump şi ale postului de televiziune. Steaua este un omagiu adus în 2007 magnatului pentru prestaţia sa din emisiunea de reality show "The Apprentice".

"Nu îmi este frică de închisoare şi cu siguranţă nici de Trump", a declarat Otis, care a mărturisit că fost arestat de peste 20 de ori pentru că s-a opus unor diferite cauze.

Nu este prima dată când steaua lui Donald Trump este vandalizată. În iulie, un artist din Los Angeles a construit un mic zid din planşe de lemn şi sârmă ghimpată, amintind de promisiunea din campania candidatului prezidenţial de a ridica o astfel de îngrăditură la frontiera americano-mexicană.