Armistiţiul s-a încheiat la miezul nopţii ora locală (sâmbătă, 21.00 GMT).

Ismail Ould Sheikh Ahmed a subliniat că încetarea focului a fost "în general respectată, în pofida violenţelor semnalate de ambele părţi, în mai multe locuri".

Lupte violente între rebelii houthi şi forţele proguvernamentale au izbucnit sâmbătă la frontiera cu Arabia Saudită în ciuda acestui armistiţiu în vigoare de trei zile, potrivit unor responsabili militari. În aceste confruntări şi-au pierdut viaţa zece rebeli şi patru combatanţi guvernamentali.

Armistiţiul, care a intrat în vigoare după presiuni internaţionale miercuri la ora locală 23,59 (20,59 GMT), a făcut să renască speranţe în legătură cu o posibilă reglementare a conflictului, soldat cu peste 6.900 de morţi, 35.000 de răniţi şi peste trei milioane de persoane strămutate în ultimele 18 luni, potrivit Naţiunilor Unite.

"Am observat că în ultimele zile au fost distribuite alimente şi ajutoare umanitare în mai multe cartiere afectate şi că personalul ONU a reuşit să ajungă în zone inaccesibile până acum. Dori să continuăm aceste eforturi şi să le extindem în următoarele zile", a explicat emisarul special în comunicatul său.

Armistiţiul decretat miercuri seară este a şasea tentativă de încetare a ostilităţilor de la intervenţia, în martie 2015, în Yemen a coaliţiei arabe sub comandament saudit după ce rebelii houthi au cucerit vaste zone din ţară.