Acesta este primul verdict final împotriva lui Morsi, asupra acuzaţiilor legate de uciderea unor protestatari în timpul unor demonstraţii care au avut loc în 2012.

Morsi, primul preşedinte al Egiptului ales în mod democratic, este acuzat şi în alte speţe. Printre acuzaţiile care i se aduc se numără divulgarea de secrete în favoarea Qatarului, conspiraţie cu gruparea militantă palestiniană Hamas în vederea destabilizării Egiptului şi organizarea unei evadări din închisoare în timpul revoltei din 2011 împotriva preşedintelui de la acea vreme, Hosni Mubarak.