Străzile de obicei animate din Hong Kong sunt pustii după ce oraşul a luat măsuri în vederea sosirii taifunului Haima, care a ucis cel puţin opt persoane în Filipine.

Zborurile au fost anulate, maşinile nu mai circulă, iar şcolile şi birourile au fost închise în timp ce furtuna se apropie de Hong Kong prin sud-est.

Tranzacţiile la bursă au fost amânate şi este puţin probabil să fie reluate în cursul zilei de vineri. De asemenea, frecvenţa trenurilor de metrou a fost redusă, iar transportul public în comun de suprafaţă a fost anulat.

La ora 03.30 GMT, Haima se afla la circa 100 de kilometri de Hong Kong şi se aşteaptă ca în scurt timp să lovească oraşul înainte de a se îndrepta către zona sudică a Chinei continentale.

Cel puţin 23 de cazuri de copaci prăbuşiţi au fost raportate vineri dimineaţa, informează Reuters. Autorităţile au instalat 20 de adăposturi temporare în diverse zone din Hong Kong.

În ciuda avertismentelor serviciului de meteorologie, unii dintre cei şapte milioane de locuitori s-au aventurat pe chei pentru a face poze cu valurile din ce în ce mai mari.

Haima, unul dintre cele mai puternice taifunuri care a lovit Filipinele, a făcut ravagii în Filipine unde a dărâmat case, a smuls acoperişuri şi a scos din rădăcini arbori uriaşi. Super taifunul a atins uscatul miercuri seara, în provincia nordică Cagayan, cu rafale de vânt aproape la fel de puternice ca cele ale taifunului Haiyan, care a cauzat moartea şi dispariţia a peste 7.350 de persoane în noiembrie 2013, reducând la ruine localităţi din centrul arhipelagului.

Acompaniat de vânt suflând în rafale cu o viteză de 315 kilometri/oră, Haima a lovit comunităţile riverane din Pacific. Odată cu trecerea sa peste lanţuri muntoase, taifunul a slăbit în intensitate în timpul deplasării spre Hong Kong şi spre sudul Chinei.