Ieşind din recesiune în 2017, economia rusă va creşte foarte lent în următorii 20 de ani – cu o medie de 2% pe an (între 1,7 până la un maxim de 2,6%). Este de aproximativ 1,5 ori mai puţin decât creşterea economică medie în lume, ceea ce înseamnă că Rusia se va apropia de ţările sărace, comentează ziarul.

PIB-ul Rusiei va creşte în 20 de ani cu doar 1,5 ori. Veniturile reale vor creşte în medie cu 1,4% pe an şi vor atinge nivelul anului 2013 abia în 2021.

Tot în 2021 Rusia va fi capabilă să depăşească efectele declinului investiţional: investiţiile vor atinge nivelul anterior crizei din 2013, dar ritmul de creştere va rămâne modest – o medie de 3,3% anual. Exporturile vor creşte cu circa 2% pe an, iar importurile – cu aproape 4%, balanţa comercială şi contul curent se vor micşora treptat, dar va fi redusă spre zero şi fuga capitalului.

Această variantă a prognozei – „bază plus” – se bazează pe conservarea tendinţelor actuale şi a dezvoltării inerţiale a economiei ruse, dar nu este cea mai rea. În total sunt trei scenarii, dar toate pleacă de la faptul că nici petrolul mai scump şi nici o ocupare mai mare a forţei de muncă nu vor fi suficiente pentru a depăşi stagnarea economică.

Prognoza pe termen lung a dezvoltării sociale şi economice până la 2035, elaborată de Ministerul Dezvoltării Economice, a fost trimisă Ministerului Finanţelor conform legii privind planificarea strategică. Pe baza acestor previziuni macroeconomice, Ministerul Finanţelor din Rusia urmează să elaboreze bugetul pe termen lung al Rusiei.

„Economia internă depăşeşte treptat stagnarea – sunt date obiective”, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni pe teme economice. Dar bazându-ne pe prognozele Ministerului rus al Dezvoltării Economice până în 2035, economia într-adevăr „depăşeşte treptat stagnarea”, numai că pe o durată de 20 de ani, apreciază „Vedomosti”.