Ea a creat primul scutec de unică folosinţă, căruia i-a spus „Paddi”, după ce l-a născut pe cel de-al treilea copil, Nigel, în 1947, şi se săturase să spele scutecele tradiţionale. Acesta era realizat din două bucăţi din plastic tăiate dintr-o paraşută veche, căptuşite cu vată şi bumbac.

Valerie a realizat sute de astfel de scutece, cu ajutorul maşinii sale de cusut pe care o ţinea în bucătărie. Le-a aprovizionat în acest fel pe prietenele sale care deveniseră la rândul lor mame şi le-a ajutat să modifice designul scutecelor, personalizându-le în funcţie de dimensiunile bebeluşilor acestora.

Soţul ei, maiorul Pat Hunter Gordon, a început apoi să o ajute după ce s-a întors acasă, în urma unor lupte din Borneo.

Într-un interviu pentru BBC, de anul trecut, Hunter Gordon, a declarat că spălatul scutecelor i se părea prea obositor şi aşa a început să caute alternative de unică folosinţă. „M-am gândit că ar trebui să avem de unde să cumpărăm, dar nu exista aşa ceva. MI se părea incredibil că nimeni nu a făcut vreodată aşa ceva. M-am gândit, e uşor, le voi face eu, dar n-a fost deloc uşor”, a spus Valerie.

Soţii Hunter Gordon au aplicat pentru o marcă înregistrată în 1948 şi au semnat un contract cu fabrica Robinsons pentru a produce scutece de unică folosinţă în 1948. Primele modele de serie au fost create după dimensiunile fiului lor Nigel. Valerie a avut şase copii, 19 nepoţi şi 17 strănepoţi.