Mai devreme săptămâna aceasta, cei de la WikiLeaks au scris că Julian Assange nu mai beneficiază de acces la internet. Speculaţia a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Quito.

„Ecuadorul, în exerciţiul suveranităţii sale, a restrâns temporar accesul la o parte a sistemului de comunicaţii în ambasada sa în Marea Britanie”, mai menţionează comunicatul, împreună cu faptul că această restricţie temporară nu va afecta în niciun fel activitatea WikiLeaks.

În ultimele săptămâni, WikiLeaks a publicat numeroase documente care ar putea avea un impact asupra campaniei electorale din Statele Unite, printre care se numărau şi câteva mailuri trimise şi primite de Hillary Clinton. În acelaşi comunicat, este specificat faptul că guvernul Ecuadorului „respectă principiul neamestecului în treburile altor state, nu se implică în procesele electorale în curs, nici nu sprijină un anumit candidat”.

Pentru că practicile WikiLeaks interferau cu această abordare, a fost luată decizia de a limita accesul la internet în interiorul ambasadei de la Londra. Mai devreme, Statele Unite au dezminţit acuzaţiile lansate de WikiLeaks, potrivit cărora secretarul de stat John Kerry ar fi cerut Ecuadorului să îi taie conexiunea la internet lui Julian Assange. În acelaşi document este specificat faptul că politica externă a Ecuadorului ascultă exclusiv de deciziile sale suverane şi nu cedează la presiunile altor state.

În plus, ministerul a subliniat că Ecuadorul, în conformitate cu politica sa de apărare a drepturilor omului, în special a persoanelor victime ale persecuţiilor politice, a repetat intenţia de a-i proteja viaţa şi integritatea fizică lui Assange, până acesta va putea ajunge într-un loc sigur.