În cazul în care cochetaţi cu achiziţia unui ceas inteligent sau a unei brăţări cu abilităţi de monitorizare a sesiunilor de fitness, opţiunile sunt virtual nelimitate. Mai mult decât atât, varietatea de preţuri este atât de mare, încât tinde să fie imposibil de înţeles de ce ai da 350 de euro pe un dispozitiv care, la prima vedere, pare să îndeplinească aceleaşi sarcini ca unul de 50 euro. De multe ori, diferenţa pare să fie doar estetică, dar în realitate, calitatea senzorilor din interior face diferenţa.
Având în vedere că unele dintre ceasurile inteligente aflate pe piaţă vin cu cititor de ritm cardiac, multe persoane cu afecţiuni de inimă se bazează pe respectivele valori ca o formă de auto-diagnosticare. Dacă senzorii folosiţi nu sunt precişi, urmările pot fi destul de serioare. Pornind de la această premisă, cei de la TIME au citat un studiu din publicaţia de specialitate JAMA Cardiology care vizează compararea performanţei smartwatch-urilor moderne cu echipamente medicale profesionale.
Testul respectiv a fost realizat pe 50 de adulţi sănătoşi folosind cinci gadgeturi, patru ceasuri – Apple Watch, Fitbit Charge HR, Mio Alpha si Basis Peak şi o bandă care vine fixată în jurul pieptului. Aceasta din urmă, care este un instrument dedicat pentru astfel de măsurători şi îndeplineşte o singură funcţie, a avut cea mai mare precizie în comparaţie cu un aparat medicat pentru monitorizarea ritmului cardiac. Diferenţa a fost de 1%. Apple Watch se mândreşte cu o diferenţă de aproximativ 10 procente, o variaţie care, deşi este destul de mare, nu este neapărat îngrijorătoare. Mai triste sunt diferenţele de 20 – 25% înfăţişate de celelalte ceasuri.
Ca un sfat din partea doctorului Gordon Blackburn, responsabil de acest studiu, în sesiunile de exerciţii mai agresive, pentru menţinerea preciziei citirilor cardiace, el recomandă fixarea cât mai bună a ceasulurilor pe mână. Deoarece se citeşte viteza fluxului sangvin, când contactul cu pielea nu mai este constant, scade precizia.