Strângerea de fonduri are drept scop compensarea costurilor pentru îmbunătăţirea, utilizarea şi reconstrucţia punctelor de trecere de pe teritoriul rus, cheltuielile fiind estimate la 250 de miliarde de ruble.

La prima etapă, o asemenea taxă ar putea fi achitată la punctele de trecere auto şi la cele de cale ferată. Totodată, autorităţile ruse propun ca mijloacele de transport să fie taxate conform unei categorii - dacă e autoturism sau camion, iar în cazul trenurilor marfare să fie stabilită taxa pentru o tonă de încărcătură.

Pentru colectarea de fonduri se propune crearea unui singur operator după modelul „Platon”, dar se iau în calcul şi alte opţiuni.

Termenul de realizare a acestei idei nu este încă stabilit, dar promotorii acesteia nu exclud faptul că taxa pentru utilizarea punctelor de trecere ar putea fi plătită începând cu a doua jumătate a lui 2017.

O reuniune în care va fi discutat pe larg acest subiect va avea loc în a doua jumătate a lunii octombrie.