Randy Jalil, din St. Lucie (Florida), care iniţial a crezut că se află în calea uraganului Matthew, şi-a adăpostit în garaj două autovehicule ale sale, tot BMW, însă favoritul său era „un ursuleţ” E30 M3. Dorind să fie sigur că Matthew nu-i va produce nicio pagubă M3-ului său, Jalil l-a parcat în sufrageria casei sale, chiar lângă canapea.

„Deţin acest M3 de aproape opt ani şi nu vreau să risc nimic”, a declarat Jalil pentru CarBuzz, adăugând că maşina este categoric mândria şi bucuria sa.

„Din fericire nu am o soţie care să mă bată la cap, iar în dimineaţa dinainte ca furtuna să ajungă aici, am băgat maşina în casă. Am simţit că dacă voi ţine maşina în casă, nu se va întâmpla nimic rău şi chiar aşa a fost”, a mai precizat el.

Jalil a dormit lângă M3-ul său în sufragerie pentru a fi sigur că nu este afectat de trecerea furtunii. Din fericire uraganul Matthew nu a lovit portul St Lucie din Florida atât de puternic precum fuseseră emise avertizările.