Imaginile, înregistrate de o cameră de supraveghere la un restaurant de tip fast-food cu servire pentru automobilişti, arată doi agenţi de poliţie care se confruntă cu Alfred Olango, un bărbat în vârstă de 38 de ani, născut în Uganda. La un moment dat, unul din poliţişti deschide focul şi îl ucide pe suspect.

Incidentul se înscrie într-o serie mai lungă, cu victime de culoare ale reacţiilor exagerate ale poliţiştilor.

În cazul lui Olango, mama acestuia a afirmat că el suferea de tulburări psihice, iar poliţia a arătat că el a luat o "poziţie de tragere", îndreptând spre agenţi un obiect cilindric de opt centimetri lungime. Acesta s-a dovedit a fi o ţigară electronică. Asupra celui ucis nu s-a găsit nicio armă.

Poliţia a precizat că celălat agent implicat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a tras cu un pistol cu şocuri electrice. Nu s-a precizat câte focuri a tras agentul Richard Gonsalves, care a folosit arma cu gloanţe. Incidentul a fost urmat de manifestaţii violente de protest, în urma cărora autorităţile locale au decis în cele din urmă prezentarea imaginilor înregistrate.