Poluarea este un subiect sensibil în China, în fiecare an fiind înregistrate mii de proteste ca urmare a preocupărilor în legătură cu degradarea mediului, în special din cauza fabricilor.

În patru districte din capitala chineză, care a fost afectată de un nor dens de fum în această iarnă, vor fi închise 2.500 de companii până la sfârşitul anului, mai multe fiind programate pentru anul viitor, a adăugat Xinhua.

Creşterea numărului de surse de poluatori mici ca restaurante, hoteluri şi garaje contracarează impactul unei scăderi dramatice a numărului de companii care sunt mari poluatori şi consumatori de energie din oraş.

Luna trecută, Beijingul a emis al doilea cod roşu de poluare, închizând şcolile şi interzicând activităţile în aer liber. Ministerul Mediului a avertizat sâmbătă că fumul dens va reveni săptămâna viitoare în Beijing, în provincia Hebei şi în apropiere de Tianjin.