Oscar Bolin (53 de ani) a primit o injecţie letală într-un penitenciar din Florida, şi a fost declarat decedat, a indicat un purtător de cuvânt al administraţiei locale a penitenciarului.

Fost şofer de cursă lungă, găsit vinovat şi într-un caz de răpire şi viol, Bolin şi-a susţinut nevinovăţia. După ce a făcut apel, el a obţinut pentru motive procedurale decizia de a fi rejudecat pentru fiecare din cele trei omucideri.

În cele din urmă, el a fost condamnat din nou în cele trei dosare. Victimele crimelor sale aveau 17, 25 şi 26 de ani.

Oscar Bolin a ţinut prima pagină a presei după unul dintre procesele sale în care o asistentă juridică din echipa apărării s-a îndrăgostit de el.

Femeia, pe nume Rosalie Martinez, soţia unui cunoscut avocat local şi mamă a patru copii, a divorţat pentru a fi alături de Bolin.

Oscar Bolin şi Rosalie s-au căsătorit în 1996, ea fiind îmbrăcată în rochie albă şi însoţită de un pastor, iar el fiind în închisoare, în cadrul unei ceremonii televizate. Rosalie Bolin a desfăşurat apoi, timp de două decenii, o campanie împotriva executării soţului său.

În 2015, în SUA au fost executate 28 de persoane, potrivit Centrului de informaţii privind pedeapsa capitală.