În 1985, miniştrii din cinci ţări s-au întâlnit aici pentru a lansa un curajos experiment în ceea ce priveşte călătoriile libere peste graniţe. Maşinile şi camioanele care aveau un abţibild verde pe parbriz puteau călători nestingherite în cinci ţări – primele trei, plus Belgia şi Olanda.

Zona unde se putea călători fără paşaport s-a tot extins în inima Europei şi sătucul unde s-a pus baza acestei iniţiative a devenit recunoscut drept locul de naştere a acordului Schengen, care cuprinde acum 26 de ţări.

Într-un moment în care noul naţionalism european, cu gardurile sale de sârmă ghimpată şi reluarea controalelor la graniţă, cu imigraţia în masă şi terorismul local, cu teamă şi nesiguranţă, idealismul unei Europe fără graniţe pare demodat, scrie, într-un amplu comentariu, The Guardian.

De-a lungul şi latului Europei, scrie sursa citată, susţinătorii societăţilor naţionale închise câştigă teren în defavoarea celor care favorizează regimurile deschise, liberale. Muzeul din Schengen pare a surprinde acest fapt: este o expoziţie dedicată unei curiozităţi istorice cu viaţă scurtă, unui sistem provizoriu care a cedat şi s-a dizolvat sub presiunea populismului intern şi presiunilor externe.

Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Franţei şi prezidenţiabil la alegerile din 2017, a proclamat deja că „Schengen este mort”. Pentru Mark Rutte, premierul olandez, e mai potrivită comparaţia cu declinul şi căderea Imperiului Roman: „Marile imperii se prăbuşesc dacă nu sunt apărate graniţele externe”.

Acest gen de discurs este considerat ieftin şi iresponsabil la Bruxelles, unde legislatorii acuză liderii naţionali că şi-au însuşit limbajul incendiar al politicienilor de extremă dreapta pentru a-şi spori baza electorală.

„Acesta este principalul subiect de zilele acestea – că Schengen este mort (…) E trist să vezi că Europa se panichează în faţa a 700.000 de refugiaţi. Este un semn de slăbiciune”, spune şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

„Problema Schengen e diferită pentru că tentaţia de a-l pune sub semnul întrebării vine din interior. Mai întâi a fost vorba de refugiaţi, apoi de terorism. Dar ce are de-a face Schengen cu terorismul? Nimic. În mecanismele sale există tot ce avem nevoie ca să facem faţă acestor ameninţări”, explică diplomata.

La Bruxelles se crede că liderii naţionali din Europa nu au voinţă politică de a întări şi susţine sistemul Schengen aflat în criză, întrucât sunt mai concentraţi pe cucerirea votanţilor prin ignorarea liberei circulaţii şi găsirea de soluţii naţionale.

„Controalele la graniţele interne vor fi un coşmar. Dar sunt idei despre cum trebuie redefinit Spaţiul Schengen. E vorba de recăpătarea controlului la graniţele Greciei. Dacă nu se întâmplă asta, unii spun că Schengen se poate prăbuşi complet”, admite un ambasador al unei mari ţări UE la Bruxelles.

Cum sute de mii de oameni au pătruns în Grecia dinspre Turcia în 2015, accentul cade pe forţarea Atenei să întărească controalele şi să cedeze agenţiilor UE o parte a suveranităţii asupra graniţelor, ceea ce înseamnă un precedent de neconceput pentru naţionalişti.

Însă graniţa Greciei cu Turcia este în principal maritimă. Grecii nu vor să convină asupra unor controale comune cu turcii şi propunerea Comisiei Europene de a crea o poliţie specială pentru frontierele europene, care să treacă peste autorităţile naţionale, este contestată.

Convingerea guvernelor europene că sistemul Schengen este disfuncţional înseamnă că tot mai multe dintre acestea recurg la acţiuni naţionale. Preşedintele francez Francois Hollande a reluat controalele la graniţă după atacurile de la Paris şi premierul Manuel Valls a anunţat că ţara nu va mai lua refugiaţi din cotele obligatorii impuse de UE.

Germania a restabilit controalele la graniţă, austriecii au ridicat un gard de sârmă ghimpată la graniţa cu alt membru Schengen, Slovenia. Din Ungaria în Macedonia, Croaţia şi Slovenia, gardurile apar peste tot în centrul şi estul Europei.

În nordul şi estul Europei se desfăşoară procese similare. Suedia, cea mai deschisă ţară europeană pentru imigranţi, a reluat controalele la graniţa cu Danemarca, ţară care a reintrodus controalele la graniţa cu Germania. Şi guvernul nou din Polonia a anunţat că va prelua controlul deplin asupra graniţelor sale.

Sentimentul anti-imigranţi nu este nicăieri mai strident însă ca în Ungaria, Slovacia şi Polonia. Cu toate acestea, ţărilor în cauză le plac beneficiile aduse de zona Schengen. „Pentru unguri, Schengen e libertate”, a spus liderul de la Budapesta, Viktor Orban.

În întreaga Europa, zona de liberă circulaţie a devenit parte a vieţii de zi cu zi pentru mulţi – italienii, francezii şi germanii fac naveta zilnic în Elveţia fără a le fi controlate paşapoartele. O situaţie similară are loc între Danemarca şi Suedia. După reintroducerea controalelor s-au format cozi lungi de cetăţeni frustraţi de prelungirea navetei.

Eroziunea zonei Schengen vine cu costuri ridicate. Roger Weber, fost primar al satului Schengen din Luxemburg spune că „impactul asupra economiei este uriaş. Este sinucigaş, mai ales în momente ca acesta, când perspectivele economice sunt slabe. Nu putem trăi cu graniţele închise”.
Şi nici măcar nu este sigur că noul naţionalism şi proliferarea controalelor la graniţe vor stăvili imigraţia şi combate problema terorismului domestic, în condiţiile în care atacurile sunt comise invariabil de persoane cu paşapoarte UE.