'Rezultatele operaţiunii de testare a submarinului 'Sankt-Petersburg' (proiect 677 Lada) ne permit să afirmăm că submersibilele Lada sunt mai nedetectabile decât predecesoarele lor din proiectul 636 Varşaveanka, supranumite "Găuri negre" în lumea întreagă", a indicat Buzakov.

Potrivit lui, experţii şantierelor navale ale Amiralităţii ruse au efectuat numeroase cercetări în timpul construirii submarinului 'Sankt-Petersburg' care le-au permis să amelioreze submarinul din proiectul 636 Varşaveanka.

Şantierele navale ale Amiralităţii intenţionează să construiască până la sfârşitul anului trei submarine şi un spărgător de gheaţă pentru Marina rusă, precum şi patru submarine destinate exportului.

Submarinul diesel-electric polivalent Lada poate distruge submarine şi nave de suprafaţă, poate efectua misiuni de recunoaştere şi să asigure protecţia bazelor navale. El are o autonomie de 45 de zile, un deplasament de 1.765 de tone şi o viteză de 21 de noduri. Submarinul poate fi dotat cu 10 rachete Kalibr sau Oniks, torpile de 533 mm şi rachete Igla-M1.

Botezat 'Gaura neagră' de experţii NATO pentru capacitatea sa de a nu fi detectat, submarinul polivalent din proiectul 636 Varşaveanka (Improved Kilo, potrivit codului NATO) aparţine celei de-a treia generaţii de submarine. El are un deplasament de 2.350 de tone la suprafaţă şi 3.950 de tone în adâncime, viteza sa fiind putând varia între 17 şi 20 de noduri. Submarinul are o autonomie de 45 de zile şi se poate scufunda la adâncimea de 300 m . El poate fi dotat cu 4 rachete Kalibr, 18 torpile de 533 mm (şase tuburi) şi 24 mine. Echipajul său este format din 52 de marinari.

Mai multe ţări şi-au exprimat intenţia de a cumpăra submarine din proiectul 636. În prezent, submarine din clasa Kilo sunt în serviciul forţelor navale algeriene, vietnameze, indiene, iraniene şi chineze.