„Preşedintele Putin şi cu mine suntem de acord asupra faptului că este anormal ca ţările noastre să nu aibă încă un tratat de pace la 70 de ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”, a afirmat şeful guvernului de la Tokyo, în prima sa conferinţă de presă din 2016, după cum relatează Agerpres, citând AFP.

Relaţiile dintre Rusia şi Japonia au fost marcate de tensiuni în ultimele decenii pe tema diferendului în privinţa celor patru insule ale arhipelagului Kurile, numite de Tokyo Teritoriile de Nord, diferend ce a împiedicat până în prezent semnarea unui tratat de pace între cele două state. La sfârşitul lunii septembrie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a exclus, în cadrul unei întâlniri avute în Rusia cu omologul său japonez Fumio Kishida, orice compromis pe acest subiect.

„Problema Teritoriilor de Nord nu poate fi rezolvată fără un dialog între lideri”, a mai declarat Shinzo Abe în conferinţa sa de presă. „Voi continua dialogul meu cu preşedintele Putin în cadrul ocaziilor ce vor apărea. Vom vedea care este momentul cel mai oportun pentru vizita sa în Japonia”, a adăugat premierul nipon.

De amintit că autorităţile japoneze au refuzat în 2014 să îl mai primească pe preşedintele rus, după ce îl invitaseră în vizită la Tokyo, refuzul Japoniei fiind legat de tensiunile cauzate de anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, anexare comparată de oficialităţile nipone cu problema insulelor Kurile.