Decapitarea şeicului şiit Nimr Bakir al-Nimr a tensionat relaţiile dintre cele două ţări. Manifestaţiile de sâmbătă, de la Teheran, dar şi din alte ţări, au continuat şi duminică. 

„Regatul saudit refuză să trateze cu un stat care patronează terorismul şi care a propagat haosul şi segregarea confesională în Orientul Mijlociu şi în lumea musulmană”, a spus ministrul de externe saudit. Atacurile împotriva reprezentanţelor diplomatice saudite reprezintă o încălcare flagrantă a convenţiilor internaţionale, a mai spus al-Jubeir. Ministrul a acuzat Teheranul că nu s-a arătat cooperant în faţa cererilor saudite de a întări securitatea în jurul ambasadei.

Relaţia dintre Arabia Saudită (majoritar sunnită) şi Iranul şiit este complicată de la revoluţia islamică iraniană din 1979. Cele două puteri sunt adesea în dezacord asupra mijloacelor de a trata crizele din regiune şi se acuză reciproc că încearcă să-şi sporească influenţa.

Arabia Saudită şi Iranul au mai avut relaţiile diplomatice rupte, din 1987 până în 1991, în urma unor ciocniri sângeroase între pelerinii iranieni şi forţele saudite la pelerinajul de la Mecca din 1987.