Putin este uzurpator. În mare parte, a venit deja pe un teritoriu uzurpat, dar asta nu este deloc o scuză: el ar putea să exercite puterea al fel, dar a făcut exact la fel. Toate instituţiile statului existente în Rusia de altă dată fie le-a schimbat în altele fictive, fie le-a transformat în proprietate privată. Până la Putin parlamentul rus avea un anumit grad de independenţă, iar acum l-a pierdut complet. Până la Putin în Rusia exista cât de puţină justiţie, acum justiţie nu mai există. Până la Putin în Rusia era o relativă independenţă regională, acum nu mai este.
Putin este inamicul progresului şi al culturii. Arhaicizarea metodică a societăţii înseamnă Putin, el o face intenţionat. Au fost inventate tradiţii pseudolegale, puritanism şi homofobie caricaturizată, luptă ruşinoasă cu intelectualii, mass-media şi cu sectorul de afaceri. Orice creaţie, chiar şi cea realizată de pictor, chiar şi cea făurită de ingineri este neînţeleasă de Putin. El are nevoie de loialitate, pe care o obţine prin şantaj şi corupere. Oamenii de artă cumpăraţi de aceea s-au transformat în oameni docili, pentru care adularea este scopul existenţial. Filmele nereuşite ale lui Mihalkov înseamnă Putin. Arhitectura penibilă a noilor oraşe înseamnă Putin. Mass-media degradantă înseamnă Putin şi doar Putin. Teze de licenţă false – tot Putin sunt.
Putin a furat şi sărbătoarea de 9 Mai şi a transformat-o în propria zi de naştere. În ziua aniversării scoaterii de sub blocadă a oraşului Leningrad, postacii lui Putin au echivalat asediul cu actualele sancţiuni aplicate Rusiei, iar pe post de fascişti au fost mulţi, în primul rând ucrainenii.
Putin e omul din trecut. Toate lucrurile urâte despre imperialism pe care le-a aflat în tinereţe, le aplică acum în statul său. Militarii şi poliţia sunt cultul „geopolitic” în relaţiile internaţionale, credinţa în teoria conspiraţionistă, toate înseamnă Putin.
Putin e revanşard. Sistemul sovietic care a fost răsturnat de Gorbaciov la sfârşitul anilor ’80, a fost restabilit de Putin în cel mai simplist mod. Bazându-se pe nostalgia populară, el a renăscut nu ceea după ce sunt nostalgici oamenii de vârsta a treia , ci ceea ce chiar ei au detestat cândva: diferenţierea pe clase, dictatura ideologică şi detaşarea geopolitică.
Putin este preşedintele speranţelor nerealizate. De la anii bogăţiei petroliere nu a rămas nici urmă. Totul a fost irosit, provinciile ruse trăiesc la fel cum trăiau acum 20 de ani. Regiunile sărace puţin câte puţin sălbăticesc.
Putin este preşedintele minciunii. Minciuna a devenit pentru acesta principala pârghie de guvernare a ţării. Aşa-numita agendă a zilei, inventată la Kremlin, a înlocuit imaginea reală a lumii şi permite lui Putin să facă ce vrea, fără să-i fie frică ca greşelile sale pot deveni obiectul atenţiei publice.
Putin este cinic. Atitudinea lui faţă de viaţă vorbeşte despre faptul că totul poate fi cumpărat sau intimidat. Sistemul de relaţii sociale formate de Putin. Acest sistem nu include motivaţii nobile şi a crescut la fel opozanţi, cât şi simpatizanţii lui Putin, care sunt de acord să vorbească în limba acestuia, pentru că în Rusia lui Putin nu există o altă limbă.
Putin este corupt. Sistemul construit de acesta se bazează pe furt şi ar fi straniu dacă după ani de uzurpare şi arhiizare nu ar fi ajuns la o astfel de finalitate. Însă, lăsând după paranteze cu ce e rău Putin, riscăm să rămânem după aceasta cu aceleaşi prostii, care şi alcătuiesc guvernarea acestuia. Rusia fără Putin e doar o Rusie fără corupţie. Rusia fără Putin e o altă ţară, pe care acum nimenu nici nu şi-o imaginează.
Jurnal.md
