Papa Francisc a avut parte de o vizită neaşteptată. Suveranul Pontif l-a primit în audienţă pe actorul Leonardo DiCaprio. Cei doi au discutat despre acţiunile de protejare a mediului înconjurător. Întâlnirea dintre starul american şi şeful Bisericii Catolice a durat doar 15 minute.
La începutul întrevederii, Leonardo DiCaprio i-a sărutat inelul Suveranului Pontif şi i-a mulţumit, în italiană, pentru că a acceptat să-l primească.
Actorul nu a mers la Vatican cu mâna goală. Leonardo DiCaprio i-a dăruit Suveranului Pontif o carte ilustrată cu operele unui pictor olandez, pe care a păstrat-o de la tatăl său încă de când era copil.
Un sfert de oră. Atât a durat întrevederea dintre DiCaprio şi Papa Francisc. Aceasta a avut loc la doar câteva zile de la participarea starului la Forumul Economic Mondial de la Davos, în cadrul căruia a îndemnat oamenii de afaceri să se implice mai mult în lupta împotriva încălzirii globale. Tot atunci, actorul a anunţat că va dona 15 milioane de dolari pentru proiectele de protejare a mediului.