„Examinăm posibilitatea de a organiza o reuniune a Consiliului NATO-Rusia", a declarat Stoltenberg, într-o conferinţă de presă la sediul din Bruxelles al Alianţei.

Potrivit AFP, el a confirmat astfel o informaţie potrivit căreia ambasadorii celor 28 de state membre mizează pe desfăşurarea unei asemenea reuniuni la sfârşitul lui februarie sau începutul lunii martie.

„Nu a fost luată o decizie finală, însă vom discuta şi cu delegaţia rusă la NATO şi vom hotărî apoi data la care vom organiza această reuniune", a menţionat Stoltenberg.

El a ţinut să precizeze că Alianţa „nu a suspendat niciodată" Consiliul NATO-Rusia şi nici nu a închis canalele de dialog politic, chiar dacă a încetat orice cooperare concretă cu Moscova după ce aceasta a anexat Crimeea în martie 2014.

Potrivit lui Stoltenberg, acest gen de dialog are ca scop evitarea unor neînţelegeri sau incidente, pe fondul intensificării activităţii militare a Rusiei atât în flancul estic al Alianţei, deasupra statelor baltice, cât şi în flancul sudic, în Siria. El a amintit, în context, incidentul din noiembrie 2015, când aviaţia militară turcă a doborât un avion de luptă rusesc care ar fi încălcat spaţiul aerian al ţării.

Ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier face presiuni de mai bine de un an pentru reluarea dialogului cu Moscova în cadrul Consiliului NATO-Rusia, lovindu-se până acum de opoziţia unei majorităţi de state membre.

În decembrie, pe fondul unei apropieri de Moscova în vederea unei soluţii la criza siriană, şeful diplomaţiei americane John Kerry s-a raliat ideii, la care au aderat apoi toate ţările occidentale, înlăturând opoziţia ţărilor est-europene din NATO, adepte ale unei linii dure faţă de Rusia în criza din Ucraina.

„Ştim că ne aşteaptă ani, decenii chiar, de tensiuni cu Rusia", a explicat un diplomat pentru AFP, subliniind că trebuie găsit un modus vivendi pentru ca lucrurile să nu degenereze.