Cel mai perseverent protestatar american s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani. Concepcion Picciotto, cunoscută şi sub numele Conchita, a fost cea care a militat timp de 35 de ani în faţa Casei Albe împotriva atacurilor cu bombe nucleare şi a distrugerii planetei.
Rareori se oprea din scandările pentru pace. Femeia şi-a instalat chiar şi un cort în faţa reşedinţei liderului Statelor Unite în care păstra toate materialele necesare pentru proteste, printre care pancarte şi diverse pliante. Într-o acţiune de la sfârşitul anului trecut, ea implora oamenii din lumea întreagă şi guvernele să se gândească la viitorul copiilor şi să protejeze planeta.
Conchita, vecina familiei prezidenţiale, a devenit în timp şi atracţia turiştilor. Femeia a fost martora învestirii în funcţie a cinci preşedinţi americani, având în vedere că manifesta din 1981.