Într-o primă etapă, potrivit acestuia, Moscova planificase capturarea a cel puţin 11 regiuni pe lângă cele 8 din cadrul Novorossiei (Odesa, Nikolaev, Herson, Zaporojie, Doneţk, Lugansk, Harkov şi Dnepropetrovsk).

În sud, Rusia intenţiona să preia controlul întregii coaste ucrainene de la Marea Neagră până la graniţa cu Republica Moldova în partea transnistreană. Astfel, Kremlinul ar fi obţinut un coridor terestru până la enclava separatistă prorusă din estul Republicii Moldova, consideră Illarionov.

Fostul consilier economic al lui Putin între 2000 şi 2005 (primul mandat prezidenţial al actualului şef al statului rus) susţine că planul Kremlinului de capturare a Ucrainei era gata încă în 2013 şi că la el s-a lucrat o lungă perioadă de timp.

„În 2014 şi 2015, acesta nu a putut fi pus în totalitate în aplicare, dar Moscova a reuşit să rupă două bucăţi din regiunile Lugansk şi Doneţk. Astfel, marele plan al Kremlinului a eşuat şi, prin urmare, Rusia a trecut la aplicarea programului minim'', a afirmat Illarionov, potrivit căruia „programul maxim” viza capturarea a cel puţin jumătate din teritoriul Ucrainei.

„Restul urma să fie împărţit cu vecinii”, mai spune el, indicând că Ungariei i-ar fi revenit Transcarpatia, Bucovina - României, iar Poloniei regiunile Galiţia şi Volîn.

După eşuarea „marelui plan”, Kremlinului a încercat ca prin cele două enclave din estul ucrainean - Doneţk şi Lugansk, să nu lase Kievul să scape din capcana în care a ajuns pentru a împiedica Ucraina să ducă o politică externă independentă, inclusiv în ceea ce priveşte integrarea în spaţiul geopolitic şi geoeconomic occidental.

Acordurile semnate în februarie trecut la Minsk reprezintă unul din instrumentele cu care Kremlinul îşi pune în aplicare „planul minim” de stabilire a controlului asupra Ucrainei, consideră Illarionov, în opinia căruia Kievul a greşit semnându-le, mai ales că acestea prevăd restabilirea controlului Ucrainei asupra frontierei sale cu Rusia în anumite condiţii.