„Brăţările sunt considerate drept unul dintre mijloacele cele mai sigure şi mai eficiente pentru acordarea de ajutor alimentar persoanelor corespunzătoare'', a explicat societatea într-un comunicat trimis agenţiei franceze de presă.

Cu toate acestea, Clearsprings a decis ''să înceteze utilizarea brăţărilor începând de luni 25 ianuarie'', potrivit comunicatului.

Anunţul a fost făcut în timp ce polemica a început să ia amploare în legătură cu respectiva măsură, criticată de către organizaţiile de ajutor pentru refugiaţi şi de către aleşi locali, care au denunţat stigmatizarea migranţilor. Chestiunea urmează să fie evocată luni în Parlamentul de la Westminster.

„Măsura aminteşte de regimul nazist, când oamenii erau forţaţi să poate steaua lui David'', a declarat Hannah Wharf, responsabilă din cadrul Consiliului galez al refugiaţilor (WRC), apreciind cazul drept „revoltător''.

Intervievat de The Guardian, un refugiat în vârstă de 36 de ani, Eric Ngalle, a povestit că migranţii care purtau brăţara erau victimele unor declaraţii cu caracter rasist. „Uneori, oamenii aflaţi în maşini ne vedeau brăţările, claxonau şi strigau 'Du-te în ţara ta!' '', a afirmat refugiatul. „Dacă o scoteai de la încheietura mâinii, nu mai puteai s-o pui. Dacă voiai să mănânci, trebuia s-o porţi tot timpul'', a adăugat el.