ONU a anunţat că cele mai recente discuţii pentru soluţionarea conflictului sirian vor fi amânate cu câteva zile, în condiţiile în care puterile mondiale încă nu au căzut de acord asupra reprezentanţilor opoziţiei care să participe la aceste negocieri. Războiul sirian, care a început în 2011 ca o serie de proteste paşnice împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, a provocat moartea a peste 250.000 de persoane şi a forţat câteva milioane de oameni să îşi părăsească locuinţele.

„Este posibil ca data de 25 ianuarie să fie ratată cu câteva zile”, a declarat joi Farhan Haq, purtător de cuvânt al secretarului general al ONU Ban Ki-moon.

Haq a declarat că, în weekend, oficialii ONU vor evalua din nou pregătirile pentru discuţiile din Geneva şi vor lua o decizie dacă întâlnirea va începe luni. Secretarul de stat american John Kerry a confirmat afirmaţiile lui Haq, susţinând că orice amânare va fi minoră.

„Ar putea fi vorba de o zi sau două pentru invitaţii, dar nu va fi o amânare fundamentală”, a declarat joi Kerry, conform Deutsche Welle.

Discuţii blocate pe mai multe fronturi

Diplomaţii încearcă în continuare să rezolve problema cheie a reprezentării opoziţiei siriene la discuţiile cu regimul Assad. Principala coaliţie de grupuri de opoziţie, Înaltul Comitet pentru Negocieri, a anunţat miercuri o delegaţie pentru Geneva, dar componenţa sa a fost repede criticată. Grupul l-a numit pe Mohamed Alloush, un lider politic din grupul armat susţinut de saudiţi Jaish al-Islam, ca negociator şef la discuţii.

Comitetul Naţional de Coordonare pentru Schimbare Democratică a declarat că este inacceptabil ca şeful delegaţiei să provină din opoziţia înarmată. “Acest lucru trimite poporului sirian un mesaj politic greşit”, a susţinut comitetul.

SUA, Turcia, Rusia şi Iran au avut propriile lor dispute cu privire la grupurile ce trebuie invitate la negocierile din Geneva. În conflictul sirian, Rusia şi Iranul susţin regimul lui Assad, în timp ce SUA, Turcia şi multe naţiuni europene susţin diversele facţiuni rebele.

Alte neînţelegeri se referă la numărul de delegaţii care să reprezinte opoziţia: să fie una sau două delegaţii. În cazul în care Înaltul Comitet de Negocieri rămâne singurul reprezentant, aşa cum îşi doreşte acest organism, atunci alte grupuri de opoziţie vor fi excluse, inclusiv minorităţi precum kurzii care au la rândul lor o miză ridicată într-o Sirie post-Assad.