Potrivit unui articol ce va apărea duminică în cotidianul Welt am Sonntag, Austria, Belgia, Suedia şi Danemarca se află, de asemenea, printre statele care fac presiuni pentru extinderea controalelor la anumite graniţe în spaţiul Schengen.

Iniţiativa va fi discutată la o reuniune a miniştrilor de interne din ţările UE care va avea loc luni la Amsterdam, precizează publicaţia.

Dacă va fi aprobată, măsura îi va permite Germaniei să-şi prelungească controalele la frontieră, care urmau să expire în mai, cu încă un an, un an şi jumătate.

Peste un milion de persoane au sosit în Europa în 2015, majoritatea refugiaţi din cauza războiului şi a sărăciei din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, şi există puţine indicii că afluxul de imigranţi va scădea.

Şase ţări membre ale Schengen, inclusiv Germania, şi alte patru membre ale UE, au reintrodus temporar controalele la frontieră în Schengen.