Un batalion de circa 800 de militari britanici va participa la unul dintre exerciţiile NATO, alţi 150 de militari urmând să fie afectaţi unui al doilea exerciţiu.

Potrivit Ministerului Apărării, circa 1000 de militari britanici vor lua parte la o forţă operaţională comună, condusă de Polonia, în 2020.
Anunţul oficial referitor la trimiterea trupelor va fi făcut de ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, după întâlnirea de la Edinburgh cu omologul său polonez, Antoni Macierewicz.

Întrevederea are loc în contextul negocierilor destinate să menţină Marea Britanie în Uniunea Europeană.

Într-un interviu acordat Reuters la începutul lunii ianuarie, ministrul de externe Witold Waszczykowski a declarat că Polonia ar putea accepta un compromis în privinţa cererilor Marii Britanii de limitare a drepturilor imigranţilor din celelalte state comunitare, cu condiţia ca guvernul de la Londra să o sprijine în cererile sale de întărire a prezenţei Alianţei Nord-Atlantice în Europa Centrală.

Polonia, cu sute de mii de cetăţeni ce trăiesc în Marea Britanie, este unul dintre cei mai fervenţi critici ai propunerii premierului David Cameron de limitare a alocaţiilor sociale pentru imigranţii comunitari, ca parte a reformării relaţiilor Londrei cu Uniunea Europeană.

Cameron a părăsit luna trecută Varşovia fără un răspuns pozitiv la propunerea sa, omologul său polonez Beata Szydlo declarând că sunt necesare discuţii suplimentare.

Noul guvern conservator polonez este însă dornic să înregistreze o victorie diplomatică la viitorul summit NATO care va avea loc la Varşovia în luna iulie, iar, potrivit lui Waszczykowski, cele două probleme sunt discutate la pachet. Întrebat dacă Londra ar putea oferi ceva la schimb Varşoviei pentru a-i atenua opoziţia la propunerea lui Cameron, ministrul polonez a replicat: „Desigur, Marea Britanie ar putea oferi ceva Poloniei în termeni de securitate internaţională. Marea Britanie ne-ar putea sprijini aşteptările legate de o prezenţă militară aliată pe teritoriul polonez”.