Preşedintele Statelor Unite Barack Obama, frustrat de inactivitatea Congresului asupra controlului armelor, se va întâlni luni cu ministrul american al justiţiei pentru a discuta modalităţile de a reduce violenţa în mod unilateral prin măsuri ce nu necesită aprobarea Congresului, relatează Reuters şi Agerpres.
Vineri, în alocuţiunea sa săptămânală înregistrată, Obama, aflat în Hawai, declară că a primit prea multe scrisori de la părinţi, profesori şi copii şi că el nu poate să stea fără să facă nimic.
El a cerut în mod repetat Congresului să înăsprească legile privind armele de foc. Apelurile sale s-au amplificat după un masacru în 2012 într-o şcoală elementară din Newtown, Connecticut, şi din nou după atacurile armate de la Colorado Springs, Colorado, şi San Bernardino, California, în
ultimele luni.
„Acum câteva luni, am însărcinat echipa mea de la Casa Albă să examineze orice nouă acţiune pe care o pot lua pentru a ajuta la reducerea actelor de violenţă cu folosirea armelor de foc", afirmă Obama în această alocuţiune. „Şi luni, mă voi întâlni cu Attorney General ministrul justiţiei Loretta Lynch pentru a discuta despre opţiunile noastre".
The Washington Post, citând mai multe persoane întrebate în legătură cu această problemă, a afirmat că Obama şi Lynch vor finaliza acţiuni executive, care nu cer aprobarea Congresului şi pe care preşedintele american le va dezvălui săptămâna viitoare.
Frustrat de lipsa de acţiune a Congresului, Obama a promis să folosească orice putere de care dispune pentru a pune în aplicare măsuri de control al armelor de foc, aminteşte Reuters.
„Ştim că nu putem opri orice act de violenţă," a declarat Obama. „Dar ce se întâmplă dacă am încerca să oprim măcar unul? Dacă Congresul face ceva — orice — pentru a ne proteja copiii de actele de violenţă cu folosirea armelor?".
Alocuţiunea lui Obama intervine în timp ce în Texas a intrat în vigoare o lege ce permite persoanelor care deţin permis de folosire a armelor de foc să le poarte în locuri publice.
În context, guvernatorul republican al statului Texas Greg Abbott a declarat susţinătorilor săi într-un comentariu pe Twitter: „Obama vrea să impună un control mai mare asupra armelor. Răspunsul meu? VINO şi IA-LE", notează Reuters.