„Punerea în operă a acordului în domeniul nuclear deschide calea pentru o investiţie majoră a Uniunii Europene în relaţiile noastre bilaterale, pe care trebuie să le exploatăm împreună cu autorităţile iraniene pentru a ne asigura că această investiţie acoperă interesele lor, interesele noastre şi că ne coordonăm bine între europeni. Pregătim o vizită, pe care o voi conduce în primăvară, sper, cu membri ai Comisiei, pentru a vedea ce domenii de cooperare practică putem explora”, a explicat Federica Mogherini, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate s-a întâlnit la finalul săptămânii trecute, la Viena, cu şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif şi secretarul de stat american John Kerry pentru a marca punerea în aplicare a acordului nuclear istoric semnat în iulie anul trecut de către marile puteri şi Iran.

„Acordul istoric cu Iranul deschide calea unei cooperări mai strânse în materie de energie”, estimase duminică seară comisarul european pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Canete, pe contul său de Twitter.