„Trebuie să dialogăm în mod calm, fără emoţie”, a declarat preşedintele polonez, în timp de Tusk, şi el polonez, a îndemnat la dezbateri purtate „într-un mod calm, conciliant”, după critici lansate şi de o parte şi de alta în ultimele săptămâni, pe marginea reformelor controversate ale noului guvern conservator polonez.

„În ultimii ani, Polonia a beneficiat de apartenenţa sa la UE”, a spus Duda, la finalul unei întrevederi cu Tusk. 'Niciodată noi nu vom întoarce spatele Europei', a dat asigurări şeful statului polonez.

Cu toate acestea, preşedintele polonez a ţinut să sublinieze că şi instituţiile europene trebuie să respecte Polonia aşa cum şi polonezii le respectă. Duda a deplâns faptul că unele mass-media şi medii politice europene' au caricaturizat, în opinia sa, situaţia din Polonia.

Numeroase îngrijorări au fost exprimate în Europa după reformele controversate la nivelul puterii poloneze, care a numit de asemenea cinci noi judecători în cadrul Tribunalului Constituţional al ţării şi i-a încredinţat ministrului de finanţe dreptul de a-i numi pe directorii televiziunii şi radioului publice.

Astfel, Comisia Europeană a lansat în 13 ianuarie o anchetă preliminară asupra reformei Tribunalului Constituţional, primă etapă în procedura de salvgardare a statului de drept.

„Trebuie să evităm tonul agresiv în schimbul de idei între Bruxelles şi Varşovia, nu aveţi un duşman la Bruxelles”, a insistat, la rândul său, Donald Tusk.

„La rândul său, Bruxellesul ar trebui să evite confuziile care nu se impun, polemicile inutile”, a adăugat responsabilul european, care a fost adversarul lui Duda pe scena politică poloneză.