„Dacă bugetele naţionale sau bugetul european nu sunt suficiente, atunci să ne punem de acord pentru a introduce, de exemplu, o taxă la un anumit nivel pentru fiecare litru de benzină", a declarat ministrul german. „Astfel, vom avea mijloacele pentru un răspuns european la problema refugiaţilor", a estimat Wolfgang Schauble, opinând că soluţionarea problemei nu ar trebui să eşueze din cauza unei limitări a fondurilor.

În opinia sa, evenimentele din Koln, o serie de agresiuni, în special de natură sexuală, atribuite unor migranţi, comise în noaptea de Anul Nou, amplifică presiunea pentru a găsi cat mai repede o soluţie la problema controlului la frontierele externe ale UE.

„Problema trebuie să fie reglată la nivel european. În caz contrar, nu doar Germania va suporta consecinţele, după cum par să creadă unii, ci şi vecinii noştri şi ţările din Balcani, inclusiv Grecia, care vor fi masiv afectate", a continuat ministrul, atenţionând că dacă problema nu va fi rezolvată la nivel european, „ea va fi soluţionată la nivelul frontierelor naţionale, însă aceasta va fi cea mai rea dintre soluţii şi Europa se va pomeni într-o criză şi mai mare".

Wolfgang Schauble şi-a exprimat regretul că lucrurile se desfăşoară prea lent în Europa şi a afirmat că o susţine în totalitate pe Angela Merkel, cancelarul federal german, în găsirea unei soluţii.