Prinţul Zeid, care a făcut aceste declaraţii la finalul unei întrevederi de două zile asupra drepturilor omului, a adăugat că orice persoană care se face vinovată de o asemenea practică ar trebui să fie urmărită în justiţie.

Comunitatea internaţională este îngrijorată de soarta celor 40.000 de civili asediaţi de şase luni în oraşul Madaya, devenit simbolul suferinţelor populaţiei din Siria.

Un nou convoi de circa 40 de camioane pline cu alimente şi medicamente a ajuns joi la Madaya, pentru a-i salva de urgenţă pe locuitorii înfometaţi.

„Condamnăm orice acţiune care constă în înfometarea civililor, a declarat responsabilul ONU. Înfometarea civililor este o crimă de război conform dreptului umanitar internaţional. Fără îndoială, trebuie să existe urmări pentru autorii unor astfel de atacuri”, a afirmat Zeid Raad al Hussein.

Totodată, responsabilul ONU a estimat că ţările arabe trebuie 'să-şi deschidă uşile' în faţa refugiaţilor care fug de războiul din Siria.

Unele dintre aceste ţări, în special cele din Golf, au fost criticate pentru că nu au acceptat destui refugiaţi sirieni.

Pentru a putea acoperi ajutorul umanitar care ar trebui adus în 2016 celor 22,5 milioane de civili din Siria sau refugiaţilor din ţările vecine, ONU a lansat marţi un apel la strângere de fonduri în valoare de 7,73 miliarde de dolari.

Această sumă ar trebui să acopere nevoile a 13,5 milioane de sirieni afectaţi sau deplasaţi din calea războiului, care durează de aproape cinci ani, precum şi a 4,7 milioane de refugiaţi şi 4 milioane de membri ai comunităţilor care îi găzduiesc.