Pentru a intra în guvernul liberalului francofon Charles Michel în octombrie 2014, Noua Alianţă Flamandă (N-VA), condusă de Bart De Wever, a acceptat să-şi suspende până în 2019 revendicările sale instituţionale.

Formaţiunea naţionalistă, care a obţinut 32,5% din voturi în Flandra la alegerile parlamentare din mai 2014, era susţinută de numai 27,5% dintre flamanzi în luna septembrie a anului trecut, potrivit cotidianului La Libre Belgique. În acelaşi timp, susţinătorii de extremă dreapta ai independenţei, formaţiunea Vlaams Belang, a urcat în preferinţele electoratului de la 5,8% în 2014 la 9,7% în septembrie anul trecut.

„Mai multe figuri eminente ale mişcării flamande mi-au împărtăşit îngrijorarea lor legată de profilul ideologic al partidului. Ne respectăm promisiunea de a respecta un temporar în materie comunitară, dar acest lucru nu înseamnă că mişcarea flamandă trebuie să rămână imobilă”, a subliniat De Wever.

În ultimele săptămâni, personalităţi din N-VA au făcut unele comentarii provocatoare pentru francofoni. Pe 6 ianuarie, Liesbeth Homans, un ministru regional apropiat al lui Bart De Wever, a declarat chiar că 'speră' ca Belgia să nu mai existe în 2025.