„În această seară, anunţ un nou efort naţional pentru a face ceea ce trebuie făcut (împotriva cancerului). Pentru cei care ne sunt dragi şi pe care i-am pierdut, pentru familiile pe care le putem încă salva, să facem din America ţara care eradichează cancerul o dată pentru totdeauna", a declarat Barack Obama în discursul său privind Starea Uniunii, ultimul al preşedinţiei sale.

„Anul trecut, vicepreşedintele Biden a spus că America poate trata cancerul, aşa cum a ştiut să cucerească Luna", a afirmat Obama de la tribuna Congresului, cu Biden aşezat în spatele său, alături de preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan.

„Îl desemnez pe Joe să se ocupe de această misiune", a spus Obama, în aplauzele celor prezenţi.

Imediat după ce a fost însărcinat cu această misiune, Biden, vicepreşedinte al lui Obama în ambele mandate şi cu o carieră politică de peste 40 de ani, a precizat într-un comunicat că această nouă misiune naţională" este extrem de personală.

În luna mai a anului trecut, fiul lui Joe Biden a murit din cauza unui cancer la creier, la vârsta de 46 de ani. Tatăl său a invocat atunci doliul ca motiv care îl face să ezite să se prezinte pentru a treia oară la un scrutin prezidenţial, la alegerile din noiembrie 2016. În cele din urmă, în octombrie anul trecut, el a renunţat.

„Cancerul este de asemenea un lucru extrem de personal pentru aproape fiecare american şi pentru milioane de oameni din întreaga lume. Cunoaştem cu toţii pe cineva care a avut cancer sau care se luptă pentru supravieţuire. Sunt rude, prieteni sau colegi de muncă", a scris Joe Biden.


„Cancerul este principala cauză de deces în lume", a reamintit el, precizând că acest lucru va continua să crească în următoarele decenii, dacă nu facem mai multe progrese în prezent. ,,Ştiu că putem să o facem", a mai declarat vicepreşedintele.

Fără a oferi cifre, el a promis să majoreze resursele, private şi publice, pentru a combate cancerul şi a-i aduce împreună pe cei care luptă împotriva cancerului, pentru a lucra în comun, a face schimb de informaţii şi a pune capăt cancerului aşa cum îl cunoaştem.

În decembrie 2015, statisticile federale americane pentru 2014 au arătat că principalele cauze ale mortalităţii în SUA au fost la fel ca în 2013: bolile cardiovasculare, cancerul, patologiile respiratorii, accidentele şi rănile involuntare, atacurile cerebrale, boala Alzheimer, diabetul, gripa, pneumonia, bolile renale şi suicidul.

Rata mortalităţii a scăzut totuşi în cazul a cinci dintre ele, în special pentru bolile cardiovasculare (-1,6%) şi cancer (-1,2%), chiar dacă ele rămân în frunte, cu 610.000 şi, respectiv, 589.000 de decese în 2014.

Reducerea mortalităţii în cazul cancerului de la începutul anilor 90 se explică prin campaniile şi reglementările antifumat, precum şi prin progresele în privinţa tratamentelor şi depistării precoce.