Pe vecini nu îi alegi, cu ei e bine să ai relaţii amicale sau măcar corecte. Şi asta din simplul motiv ca pacea fragilă este mai bună ca războiul.
Cu toate aceste, Rusia nu s-a putut abţine anul trecut să nu-şi facă noi inamici din rândul vecinilor, iar conflictele cu Turcia şi Egiptul, parteneri vechi şi de încredere, este încă o dovadă.

Noi surse de gâlceava în 2016

Prima pe listă – Mongolia

Mongolia a planificat construirea unui baraj hidroelectric şi a centralei „Shuren” pe râul Selenga şi afluenţii săi. Problema este că Selenga este afluentul principal al Lacului Baikal. Raul Selenga furnizează aproximativ jumătate din apa lacului. În septembrie 2015, nivelul lacului deja a înregistrat o scădere de 24 cm sub nivelul de anul trecut, iar construirea unui baraj pe Selenga va reduce şi mai mult acest nivel.

Organizaţia ecologică „Râuri fără frontiere”, împreuna cu „Greenpeace” au cerut închiderea proiectului mongol. Chiar şi „supraomul” Vladimir Putin a promis să intervină în soluţionarea crizei. Dar problema este că, pentru Mongolia, construirea hidrocentralei este un factor de supravieţuire economică a tarii. Hidrocentrala şi barajul vor rezolva problema aprovizionării cu energie electrică a Mongoliei şi vor permite acestei ţări să vândă curent electric şi în China. În plus, o parte din debitul râului Selenga va fi folosit pentru irigaţii în deşertul Gobi. Împreună cu China, care pune în aplicare proiectul „Wall Green”, în finanţarea proiectului s-a implicat Banca Mondială, precum şi bănci chineze şi companii franceze.

Kîrgîzstan – vicleanul asiatic.

Intrarea acestei ţări în Uniunea Eurasiatică a fost amânată de cinci ori până acum. „Nu vom intra în Uniune potrivit „foii de parcurs” pe care cineva a adoptat-o. Doar mă cunoaşteţi? Nu poţi să-mi bagi nimic cu forţa. Sunt oţelit!”, declara cu mândrie, în 2014, preşedintele Kîrgîzstanului, Almazbek Atambaev.

Trecând în revista anul 2015, el a declarat, de exemplu, că nu crede în participarea Rusiei în proiectele energetice kîrgîze.

Acordurile privind construirea hidrocentralelor Kambarata şi Verhne-Narîn au fost semnate în urmă cu aproape patru ani. Rusia a promis să investească mai mult de 700 de milioane de dolari. „Din păcate, Rusia nu-şi poate îndeplini obligaţiile”, – a spus Atambaev, care a precizat ca Kîrgîzstan a început să caute un alt investitor pentru proiect.

La rândul sau, Moscova a declarat că Kîrgîzstan este în parte de vina pentru întârziere – mult timp nu a putut furniza terenul pentru construirea centralei hidroelectrice. Dar principalul motiv este altul – împotriva s-au ridicat Uzbekistan şi alte republici din Asia Centrală.

„Daca Kîrgîzstan va începe construcţia de hidrocentrale pe râurile din Asia Centrală, în regiune ar putea începe un război”, a avertizat în mod repetat preşedintele Uzbekistanului Islam Karimov. Barajele vor lăsa canalele de irigaţii fără apă şi vor duce la secarea Marii Aral.

Karimov a cerut ONU să intervină şi „să efectueze o expertiză internaţionala cuprinzătoare înainte să se semneze acordul cu marele stat (Rusia) pentru construcţia centralei hidroelectrice”.

În faza de suspendare este şi proiectul de construire a hidrocentralei Rogun de pe râul Vahş din Tadjikistan. În această problemă există o componentă politică puternică: Kîrgîzstan este membru al Uniunii Economice Eurasiatice, iar liderul Uzbekistanului, Karimov, a declarat în repetate rânduri că ţara sa nu va intra în nicio Uniune după modelul fostei URSS şi nici nu va mai permite desfăşurarea pe teritoriul său de baze militare ale statelor străine. În mod evident, în această situaţie, Moscova nu este gata să forţeze începerea lucrărilor de construire. Conflictul este amânat.

Diferenţe economice cu China.

În 2016, China va fi ţara cu care Rusia va avea cele mai multe conflicte economice. Interesele Chinei, a doua economie din lume, se intersectează cu cele ale Rusiei în aproape toate ţările din Asia. Dar „turnura spre Asia”, la care visează Kremlinul după impunerea sancţiunilor occidentale, nu depăşeşte declaraţia de intenţie. Cel mai evident conflict de interese cu China se manifestă în punerea în aplicare de către China a proiectului aşa-numitelor teritorii de dezvoltare prioritare din Extremul Orient şi proiectul de transport „Noul Drum al Mătăsii”, care va lega China de pieţele europene.

Rusia ar dori ca mare parte din acest coridor să treacă prin Rusia, dar Beijingul deja testează rute către Europa ocolind Rusia. De exemplu, prin Kazahstan, Turcia, Azerbaidjan şi Georgia. Cu toate acestea, cele doua ţări nu vor permite o confruntare directa între Moscova şi Beijing, dar o intensificare a legăturilor economice dintre cele doua cu siguranţă că nu se întrevede.

Practic, Rusia a acumulat motive de conflict cu toţi vecinii săi. Cel mai periculos şi mai costisitor este cu Ucraina. Pe Bulgaria e supărată din cauza problemelor în construirea conductei de gaz sub Marea Neagră – „South Stream”. România este inamica prin simplul motiv că este membră NATO şi a permis desfăşurarea pe teritoriul său a elementelor Scutului Antirachetă. Cu Republica Moldova are de împărţit Transnistria şi Găgăuzia. Relaţiile sunt îngheţate şi cu ţările baltice, Polonia, Marea Britanie.

Cu Georgia Moscova încă nu are relaţii diplomatice, chiar dacă inamicul principal, Mihail Saakaşvili, a dispărut din viaţa politică de la Tbilisi. În plus, Georgia are în continuare „pretenţii teritoriale”. La fel şi un alt vecin – Japonia.

Nu oferă prea mult optimism nici proiectul de integrare economică al Kremlinului cu partenerii din CEEA – Kazahstan şi Belarus. Ambele ţări nu sunt dispuse să sprijine embargoul rusesc împotriva Ucrainei, care de la 1 ianuarie a intrat în regimul de zona de liber schimb cu Uniunea Europeană.
Acest lucru nu înseamnă neapărat că Uniunea Eurasiatica se destrăma, dar cert este că devine tot mai mult o alianţă politică, fără nicio legătură cu ideea Kremlinului de integrare economică.

Kîrgîzstan şi Armenia, membri ai Uniunii Eurasiatice, îşi menţin totodată dreptul, în calitate de membri ai OMC, să importe din UE. Cu alte cuvinte, Uniunea Eurasiatică nu este un spaţiu economic unic, iar conflictul dintre Rusia şi aceste ţări poate escalada în orice moment din cauza situaţiei economice agravate şi slăbirii monedelor regionale.

Rezultatul anului 2015 este că ţările situate la graniţa cu Rusia se tem tot mai mult de Moscova şi din aceasta cauză caută să se integreze rapid cu NATO. Germania propune creşterea cheltuielilor pentru apărare şi în cele din urmă depune eforturi pentru a crea o armată europeană.
Rusia este din nou percepută ca o ţară impredictibilă, cum a fost odinioară Uniunea Sovietică şi chiar mai rău. Atunci a fost invazia sovietică în Ungaria, acum KrîmNaş (Crimeea e a noastră)”- a declarat Aleksei Makarkin, de la Centrul pentru Tehnologii Politice de la Moscova.
Rusia nu a învăţat să interacţioneze în mod flexibil cu vecinii săi, preferând în mod tradiţional să facă presiune, spune Makarkin.

Experţii sunt de acord: „Nu poţi ignora realitatea economică. Economia rusă este pe minus şi un conflict cu vecinii – de dragul ideii ca cineva de afară este de vină pentru problemele tale economice – este o îndeletnicire mult prea scumpă”.