Autorităţile mexicane au anunţat că îl vor extrăda pe Joaquin El Chapo Guzman în Statele Unite, unde este acuzat de trafic de droguri în legătură cu cartelul pe care îl conduce.

„Din moment ce Guzman Loera a fost recapturat, ar trebui demarate procedurile de extrădare”, a informat Biroul procurorului general al Mexicului într-un comunicat, notează Mediafax.

Procurorul general Arely Gomez a menţionat că autorităţile americane au cerut extrădarea lui Guzman încă din 16 iunie 2015, cu puţin înainte ca acesta să evadeze pentru a doua oară dintr-o închisoare mexicană, în iulie.

La trei luni după ce a evadat, Guzman i-a acordat un interviu actorului american Sean Penn pentru revista Rolling Stone, în care a vorbit despre operaţiunile sale cu droguri, afirmând că furnizează mai multă heroină, metamfetamină, cocaină şi marijuana decât oricine din lume.

El a vorbit câteva ore cu Sean Penn, care l-a intervievat în timpul unei întâlniri secrete în jungla mexicană. El a răspuns unor întrebări ulterioare câteva săptămâni mai târziu, care i-au fost transmise printr-un intermediar. Răspunsurile au fost incluse într-o înregistrare video pe care i-a trimis-o lui Penn. „Am o flotă de submarine, avioane, camioane şi bărci”, i-a spus Guzman lui Penn, în interviul care a fost postat online sâmbătă.

Guzman a fost localizat şi în final capturat pentru că reprezentanţii săi au contactat producători şi actori pentru a realiza un film biografic dedicat liderului interlop, potrivit procurorului general mexican.

„Un alt aspect important care ne-a ajutat să-l localizăm a fost descoperirea intenţiei lui Guzman Loera de a face un film biografic, prin stabilirea unor contacte cu actori şi producători, ceea ce a format o nouă linie de investigaţie”, a precizat Gomez.

Cel mai probabil, la Hollywood se va realilza un film despre El Chapo, aşa cum a fost şi în cazul altor baroni ai drogurilor, ca Pablo Escobar, dar Guzman nu va avea o legătură directă cu producţia, pentru că acesta a revenit la închisoarea de maximă securitate din care a evadat în urmă cu şase luni.

Doi oficiali americani au declarat că monitorizarea comunicaţiilor unor apropiaţi ai lui Guzman, inclusiv a telefoanelor mobile şi a mesajelor electronice, a fost critică în capturarea lui.

Statele Unite au împărtăşit informaţii secrete cu Mexicul, dar operaţiunea a fost efectuată exclusiv de autorităţile mexicane, au precizat oficialii americani.

Joaquin Guzman, alias El Chapo, a evadat în iulie 2015 din Penitenciarul de maximă securitate Altiplano, el fugind printr-un tunel săpat de membrii cartelului de droguri pe care îl conduce.

El a fost capturat vineri după ce forţele mexicane au luat cu asalt o casă din oraşul de coastă Los Mochis, situat în statul său natal Sinaloa. Casa era supravegheată de o lună, a declarat procurorul general Arely Gomez. Guzman a sosit la locuinţă joi, iar autorităţile au declanşat operaţiunea vineri dimineaţa.

Forţele mexicane au fost vizate de focuri de armă din interiorul casei, potrivit lui Gomez. Cinci suspecţi au murit şi şase au fost arestaţi, în timp ce un membru al forţelor mexicane a fost rănit.

În timpul schimbului de focuri, Guzman şi un adjunct al său au fugit printr-un tunel care ducea în sistemul de canalizare al oraşului. Soldaţii i-au urmărit prin tunelurile sistemului de canalizare, dar el a reuşit să iasă la suprafaţă şi a furat o maşină. Guzman a fost pe punctul de a scăpa din nou, dar autorităţile au localizat maşina pe o autostradă din afara oraşului şi l-au capturat.

Arestarea lui Guzman a fost anunţată pe Twitter de preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, care a scris: „Misiune îndeplinită: l-am capturat. Îi informez pe cetăţenii mexicani că Joaquin Guzman Loera a fost arestat”.

După numai câteva ore, fiii liderului interlop, Alfredo Guzman şi Ivan Archivaldo Guzman, au postat pe Twitter mai multe mesaje de ameninţare la adresa autorităţilor mexicane.

„Nu ştiţi ce aţi făcut sau mizeria în care v-aţi băgat”, a scris Ivan Archivaldo Guzman pe contul său de Twitter, într-un mesaj adresat forţelor speciale, care l-au capturat pe tatăl său.