Potrivit Guvernului rus, interdicţiile vizează toate companiile turce active în domeniul construcţiilor, turismului, serviciilor contractuale cu instituţii locale şi statale.

Rusia a impus sancţiuni economice şi diplomatice Turciei după doborârea unui bombardier rus, pe 24 noiembrie, la frontiera siriano-turcă.

Amintim că la 24 noiembrie, avioane F-16 au tras asupra unui Suhoi-24 care survola frontiera turco-siriană. Unul dintre cei doi piloţi a fost împuşcat mortal în timp ce cobora cu paraşuta, iar un altul a fost salvat în urma unei operaţiuni comune a forţelor speciale ruse şi siriene, în cursul căreia un soldat rus a fost ucis.

Incidentul, calificat drept un pumnal în spate de preşedintele rus Vladimir Putin, a provocat o gravă criză între Rusia şi Turcia.

Astfel Moscova a adoptat o serie de sancţiuni, de la abrogarea vizelor şi până la un embargo alimentar, faţă de Turcia, un stat considerat până atunci un partener privilegiat.