Vineri dimineaţa, pompierii nu reuşiseră încă să pună sub control flăcările, acţiunea lor fiind îngreunată de rafalele de vânt puternice. În cursul dimineţii au intervenit şi avioane de luptă împotriva incendiilor. Focul a izbucnit joi spre prânz într-o zonă muntoasă.

Echipele de salvare au evacuat aproximativ 1500 de locuitori din localităţi ameninţate de flăcări, precum şi dintr-un camping. Crucea Roşie a luat în grija sa aproape 700 de persoane.

Printre altele, mai multe incendii ameninţau regiunea Murcia (est) vineri dimineaţa. Unul dintre ele, declanşat de un fulger, a distrus deja 135 de hectare, au indicat autorităţile locale într-un comunicat.

Vineri, riscul de incendii era extrem de ridicat aproape pe întregul teritoriu, a avertizat Ministerul spaniol al Agriculturii.

Incendiile de pădure au distrus peste 54 de mii de hectare de la începutul acestui an în Spania, respectiv mai mult decât totalul din ultimii doi ani, potrivit ministerului.