Turcia a fost umbrită de o tragedie, chiar în ajunul alegerilor parlamentare. Cel puţin două persoane au murit, iar alte peste 100 au fost rănite în urma a două explozii. Deflagraţiile s-au produs în timpul unui miting electoral organizat de o formaţiune politică pro-kurdă.
„Una dintre explozii s-a produs în faţa unui transformator electric, chiar în locul unde avea taraba un vânzător ambulant. Cealaltă explozie a avut loc la un coş de gunoi, la aproximativ 40-50 de metri de locul unde s-a produs prima. Credem că a fost provocată de un dispozitiv exploziv artizanal”, a declarat preşedintele Turciei Tayyip Erdogan.
Furioşi, oamenii prezenţi la mitingul electoral au fost calmaţi cu greu. Autorităţile au fost nevoite să recurgă la tunuri cu apă pentru a-i dispersa. Pe acest caz a fost demarată o anchetă.
Potrivit presei străine, formaţiunea politică la mitingul căreia a avut loc tragedia a fost ţinta a peste 70 de tentative de atentat în timpul campaniei electorale pentru alegerile legislative din Turcia. Partidul Democrat al Poporului este o formaţiune politică pro-kurdă care are şanse reale de a câştiga la scrutin, mai multe locuri în Parlamentul de la Ankara.