Corpurile neînsufleţite au fost descoperite sâmbătă şi duminică în satul Langtang, situat la aproximativ 60 de kilometri de Kathmandu. La operaţiune au participat şi mai mulţi voluntari locali.

Întregul sat, care include 55 de case pentru alpinişti, a fost distrus de avalanşă.

Numărul exact al persoanelor care se aflau în localitate în momentul avalanşei nu este cunoscut, dar potrivit unor oficiali, alţi 120 de oameni ar putea fi îngropaţi în zăpadă.

Cutremurul din 25 aprilie a provocat moartea a 7276 de persoane şi rănirea altor 14300, a precizat guvernul nepalez.