Navalnîi, care a organizat proteste stradale masive împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, a denunţat mereu acuzaţiile care i se aduc, calificându-le fabricate în scopuri politice evidente.

La ieşirea din tribunal, el a declarat că va continua să acţioneze şi că nu se va preda, în ciuda a astfel de procese, care potrivit lui nu sunt decât nişte ameninţări şi presiuni. În vârstă de 38 de ani, avocatul şi bloggerul Alexei Navalnîi este cunoscut şi pentru faptul că a denunţat corupţia în rândul elitelor din Rusia.

La rândul lor, acestea îl acuză că este susţinut de Occident pentru a provoca o schimbare de regim în Rusia.