Trupurile lor au fost observate de un trecător, care a alertat poliţia. La faţa locului au ajuns, în scurt timp, două echipaje medicale. Din nefericire, bărbatul era deja mort, iar fata a murit câteva minute mai târziu în ciuda manevrelor de resuscitare.

Între timp, poliţiştii au cerut ajutorul pompierilor, care au spart uşa apartamentului de unde s-au aruncat cei doi. Fereastra era deschisă, iar în casă poliţiştii nu au găsit niciun semn care să ducă la suspiciunea că ar fi avut loc o infracţiune. 

„Nu sunt indicii cu privire la comiterea unei infracţiuni. S-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la decesul celor doi”, a spus Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al poliţiei ieşene.

Trupurile neînsufleţite ale celor două persoane au fost transportate la Institutul de Medicină Legală.